Câteva motive pentru care merită să practici Karate… indiferent de stil.

De ce sa învăţ aşa  ceva? Este o întrebare care probabil a apărut în mintea tuturor celor care au auzit de Karate. Unii au reuşit să găsească motive pentru care să petreacă săptămanal câteva ore în acest domeniu. Unele persoane confundă pracţicanţii de karate cu nişte golani care nu fac altceva decât să înveţe să se bată, sunt  multe idei preconcepute în legătură cu termenul de karate şi cu practicanţii artelor marţiale..

Ce înseamnă de fapt KARATE?  Karate este un termen japonez format  din cuvintele ,,Kara”-gol şi ,,te”-mâna, şi  înseamna efectiv ,, mîna goală”, practic se mai adagă termenul ,,do”-cale, rezultatul fiind Karate-do ceea ce înseamnă calea mâinii goale. Acest termen este generic pentru stilurile de arte marţiale japoneze,  iar prin ,,publicitatea ” făcută de industria cinematografică a devenit cuvântul universal folosit în legătură cu artele marţiale.

Ce avantaje poate dobândi practicantul de ,,karate”  ? Motivele pentru  care noi cei care am început practicăm Karate, indiferent de stilul ales   sunt dintre cele mai diferite; unii au fost curioşi, dornici să încerce ceva nou, alţii, influenţaţi de filmele de gen şi-au dorit să ajungă cei mai buni ,,bătăuşi” din cartier, să devină invincibili, mulţi au intrat în dojo având prieteni care practicau deja  Karate şi dorind să se antreneze împreună cu ei. Unii şi-au dorit să înveţe să se apere, să fie mai siguri pe ei, să devină mai puternici, mai disciplinaţi, mai sănătoşi…. Motivele pot fi multe, dar în continuare mă voi opri doar la câteva dintre ele.

Un motiv ar fi autoapărarea;

Conform unor sondaje unul dintre cele mai cunoscute motive pentru a practica karate este ,,autoapărarea„.  În orice artă marţială  se învaţă tehnici de atac şi de apărare compuse din blocaje şi  lovituri cu mâinile, cu picioarele, cu capul, sau alte părţi ale corpului, aplicate sub diferite forme, prin prize şi proiectări sau alte tehnici ale căror scop final este scoaterea din luptă  a adversarului.  Karate oferă astfel o serie de “arme”, singura problemă fiind cunoaşterea lor şi aplicarea acestora la momentul potrivit cu efectul scontat.  Faptul că cineva începe să înveţe Karate  şi că a participat la câteva antrenamente nu înseamnă că va deveni dintr-o data invincibil. Problema cea mai importanta în Karate este timpul. Pentru a deveni cu adevărat eficient trebuie să te antrenezi în mod serios mult timp în dojo. În unele stiluri practicantul poate lupta după câteva antrenamente; în alte stiluri va avea nevoie de multe luni de practică pentru a putea deveni eficient. Timpul petrecut însă în dojo va avea ca rezultat o bună cunoaştere a tehnicii, o condiţie fizica deosebită şi formarea unor reflexe ce se dezvoltă în special după mai mult timp de practica. Diferenţele dintre începători şi avansaţi sunt mari, cei din urmă devenind cu adevărat eficienţi,  putând să lupte cu reale şanse de succes cu un agresor sau chiar cu mai multi.

Alt motiv ar putea fi dobândirea încrederii;

Alt motiv pentru care merită să începi să practici Karate este faptul că vei dobândi încredere în tine, în forţele tale, în capacitatea ta de a depăşi diferite situaţii. Studiul artelor marţiale oferă practicantului încredere în forţele proprii. Multi au reuşit să-şi depaşesca anumite temeri, să devină mai hotarâţi, mai siguri pe ei, mai puternici. Karate reuşeste să ne înveţe pe mulţi să fim mai deschişi, mai comunicativi, să relaţionăm cu ceilalti , dar mai ales să ne asumăm gerşelile şi să le depăşim. În timpul antrenamentului de Karate este imposibil sa faci totul perfect. Toţi greşesc şi începatorii şi avansaţii, uneori chiar şi instructorii execută o tehnica într-un mod greşit. Faptul ca tehnicile de Karate sunt complexe şi greu de executat la început, înseamna ca va trebui să vă obişnuiti ca din  greşeală în greşeala să vă continuaţi pas cu pas calea spre perfecţiune. Nu o să râdă nimeni când veţi greşi, veţi  beneficia de sprijin, de sfaturi şi de întelegere din partea celor care sunt mai avansaţi. Antrenându-vă veţi progresa, veţi stăpâni tehnica şi veţi deveni mai relaxati,  veţi avea mai multă încredere în forţele proprii şi asta va fi o adevarată trambulina către realizările visate, către o tehnică bună şi aprecierea celor din jur. Prin Karate veţi învăţa să depăşiţi greşelile, să învăţaţi din ele. Dacă veţi dori să progresaţi, va trebui să vă obişnuiţi să apăreţi în faţa altora, să fiţi ,,judecaţi” şi să vă asumaţi observaţiile sau criticile. Dupa o perioadă mai mică sau mai mare, se va observa că aceia, care înainte de a alege artele marţiale erau timizi, au reuşit să-şi depăşească anumite complexe, au devenit mai comunicativi şi mai siguri pe ei înşişi. Au reuşit să se cunoască mai bine, să îşi recunoască limitele şi eventual să încerce să le  depăşească pe unele.

Un motiv la fel de important ar fi dobândirea capacităţii de concentrare;

Karate înseamna multă muncă individuală, ghidata de instructor. Elevul învaţă o tehnică, sau un  kata şi trebuie să le execute cât mai bine. Trebuie să se concentreze. Nu mai exista în acele momente nimic. Exista numai tehnica şi el, elevul care trebuie să o execute. A primit explicaţii,  acum trebuie sălucreaze singur pentru a reuşi o execuţie bună. Faptul că activitatea este orientată exclusiv asupra comenzii primite, îl învată pe elev sa-şi “golească” mintea de toate problemele cotidiene şi de alte gânduri care l-ar distrage,  să îşi concentreze toate forţele într-o singura direcţie.Eleveul va învăţa să se concentreze asupra activităţii sale, iar acest lucru înseamnă imediat mai multe şanse de reuşita (şi în viaţa de zi cu zi, nu doar în sala de Karate). În plus elevul va reuşi să se relaxeze. Faptul ca nu te poţi gandi la altceva decât la cum sa execuţi un Mawashi-geri făra sa cazi pe spate, sau o altă tehnică mai mult sau mai puţin complexă,  înseamnă că în acel timp  petrecut în  sala de antenament nu ai mai avut în minte problemele de la şcoală, de la serviciu sau din familie. Rezultatul: o oră-două de relaxare. Şi se poate întampla ca, odată ce ai reuşit să-ţi scoţi din minte problema respectivă şi să o priveşti “la rece” (după ce ţi-ai amintit că totuşi exista), sa gaseşti un răspuns, o posibilitate. Oricum, odată ieşit din dojo ai timp să te concentrezi asupra acelei probleme şi să o rezolvi cât mai eficient.

Alt motiv poate fi condiţia fizică;

Orice practicant de Karate va observa în câteva săptamani de antrenament că deja s-a schimbat ceva … începe să crească rezistenţa la efort , mobilitatea este mai buna, întregul organism este mai robust şi într-o forma mai bună.  Musculatura se va întari pentru că tehnicile o vor solicita . Cel mai uşor de observat este pentru începători, care, nefiind obişnuiţi cu efortul fizic intens, vor simţi că au muşchi despre care nu ştiau că exista. Febra musculara îi va “ajuta” să descopere că întradevăr, au lucrat cam toate grupele musculare. Aceeaşă febra musculară, care le atrage atenţia că efortul a fost intens, va dispărea în câteva săptămâni de efort constant, semn ca organismul s-a fortificat.

Un alt aspect îl reprezinta mobilitatea articulară. Există persoane care au o mobilitate înnăscută şi care sunt în avantaj când vine vorba despre Karate. Dar sunt şi alţii care nu îşi pot atinge vârful degetelor de la picioare cu mana decât având genunchii îndoiţi sau care nu pot executa sfoara nici în cele mai frumoase vise, acestora acelasi antrenament de Karate le oferă posibilitatea de a-şi îmbunătăţi o situaţie dezastruoasă. După mai mult timp de antrenament serios, situaţia se va schimba în mod vizibil . Concluzia este ca prin exerciţiu continuu se ameliorează şi acest aspect. Multi dintre cei avansaţi vă vor mărturisi că la inceput nu puteau face mare lucru, iar acum va uimesc prin mobilitatea lor.

Şi nu în ultimul rând este disciplina;

În Karate există o ierarhie similară într-un fel celei din armata. Exista gradele superioare (Sensei si Sempai) care trebuie respectate. Aceasta ierarhie îl ajuta pe elev sa isi cunoască întotdeauna locul în “schemă” şi să se comporte ca atare.

Respectul trebuie sa existe întotdeauna şi disciplina este nelipsita în orice dojo. Sosai Masutatsu Oyama avea mai multe motto-uri  în acest sens; ,, Calea marţiala începe şi se termină cu politeţea. În consecinţa, fii politicos în mod sincer şi corect tot timpul”;,,Spiritul de luptă al unui karateka nu exclude, ci include respectul.”

Elevul trebuie să fie atent la ce se explică, să execute comenzile, să îşi respecte colegii şi instructorul, să aibă o conduita ireproşabila. Aceste “deziderate” pot fi uneori impuse şi prin masuri punitive. Elevul “rebel” va plăti orice abatere de la regulile prestabilite prin executarea de exerciţii de forţa suplimentare(flotari, abdomene, genoflexiuni) sau prin executare unui număr mare de tehnici. Această disciplina se va obţine atât privind relaţia cu altii, cat şi în ceea ce îl priveşte relaţia cu sine. Auto-disciplina este un aspect important şi in Karate şi in viaţa cotidiana şi se va amelioara considerabil.

Acestea ar fi doar câteva considerente privind antrenamentul de Karate, ce se urmăreşte şi mai ales ce puteţi obţine. Încercaţi să va formulaţi aşteptări realiste, să vă străduiţi să vă depăşiţi limitele, să respectaţi regulile şi mai ales să vă simţiţi bine. Nici o activitate nu va fi eficientă dacă este impusă şi dacă nu exista nici o afinitate spre ea. Dacă iubiţi ceea ce faceţi şi sunteţi serioşi, veţi obţine rezultate deosebite. Aceasta axioma se potriveste si in Karate. Gândiţi-vă bine care sunt motivele pentru care doriţi să studiaţi Karate, informaţi-vă şi lucraţi pas cu pas pentru a va atinge scopurile.Mas Oyama spunea;,,A urma calea martiala e ca şi cum ai urca un munte; continuă până sus fară oprire (odihnă), ea cere devoţiune (hotărâre) absolută şi necurmată pentru fiecare sarcină în parte.„; ,,Calea marţiala începe cu 1000 de zile de antrenament şi e stăpânită dupa 10.000 de zile de antrenament.”; ,,Amintiţi-vă întotdeauna: în artele marţiale răsplata pentru sufletele încrezătoare şi recunoscătoare e cu adevarat mare.”

Succes! OSU!



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s